Tuesday, November 29, 2011

Sucevean cercetat pentru viol

Un sucevean in varsta de 35 de ani din municipiul Suceava, aflandu-se sub influenta bauturilor alcoolice, a incercat sa violeze o tanara de 19 ani din localitatea Vama. Cu ocazia cercetarilor, s-a stabilit ca la 28.11.2011, ora 17.45, victima a plecat cu o masina de ocazie din municipiul Suceava, s... pre domiciliu, insa barbatul de la volan a oprit pe un drum laturalnic de la iesirea din comuna Ilisesti, incercand sa o violeze. Victima a ripostat, iar agresorul a dus-o cu autoturismul pana in orasul Gura Humorului, unde a lasat-o sa plece, amenintand-o sa nu faca plangere. A.Alexandra a sesizat Politia orasului Gura Humorului, care au transmis caracteristicile autoturismului patrulelor din teren, astfel reusindu-se oprirea in trafic a acestuia pe raza comunei Scheia, iar conducatorul auto a fost identificat in persoana lui P.Daniel, de 35 ani din municipiul Suceava, care fiind testat cu aparatul alcooltest, s-a constatat ca avea o concentratie de 0,61 mg./l in aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judetean Suceava, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. In baza probatoriului administrat, in cauza s-a inceput urmarirea penala fata de suspect pentru savarsirea tentativei la infractiunea de "viol" si "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana avand o imbibatie alcoolica de peste 0.80 g/l alcool pur in sange". Fata de P.Daniel a fost luata masura retinerii pentru 24 ore, urmand a fi prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Suceava, cu propunere de arestare preventiva.

No comments:

Post a Comment