Tuesday, November 29, 2011
A vrut sa-si violeze pasagera luata la ocazie
Luni, la ora 19.02, Politia municipiului Suceava a fost sesizata prin "SNUAU 112", de Alexandra A.,, de 19 ani, din comuna Vama, despre faptul ca a fost victima unei tentative la infractiunea de viol. Cu ocazia cercetarilor, s-a stabilit ca la 28.11.2011, ora 17.45, victima a plecat cu o masina de ... ocazie din municipiul Suceava, spre domiciliu, insa barbatul de la volan a oprit pe un drum laturalnic de la iesirea din comuna Ilisesti, incercand sa o violeze. Victima a ripostat, iar agresorul a dus-o cu autoturismul pana in orasul Gura Humorului, unde a lasat-o sa plece, amenintand-o sa nu faca plangere. Alexandra A. a sesizat Politia orasului Gura Humorului, care a transmis caracteristicile autoturismului patrulelor din teren, reusindu-se, ulterior, oprirea in trafic a acestuia pe raza comunei Scheia. Conducatorul auto a fost identificat in persoana lui Daniel Gabriel Poroch, de 35 de ani, din municipiul Suceava, care, fiind testat cu aparatul alcooltest, avea o concentratie de 0,61 mg./l in aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judetean Suceava, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Ieri, Parchetul de pe langa Judecatoria Suceava a dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de Poroch Gabriel Daniel pentru comiterea infractiunii de viol. "S-a retinut ca la data de 28.11.2011, in jurul orelor 17.45, cel in cauza a luat partea vatamata "la ocazie", in autoturismul pe care il conducea, din municipiul Suceava si ulterior s-a deplasat catre orasul Gura Humorului. La iesirea din localitatea Ilisesti, a virat pe un drum secundar si a constrans partea vatamata sa intretina un act sexual", se arata intr-un comunicat al procurorilor suceveni. Parchetul de pe langa Judecatoria Suceava a inaintat dosarul instantei de judecata cu propunerea de arestare preventiva a inculpatului, retinut in cauza.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment