Wednesday, November 2, 2011

Sucevenii vor fi obligati sa-si sterilizeze pe propria cheltuiala cainii din gospodarii

Sucevenii care au in curte caini fara pedigree vor fi obligati sai sterilizeze. Viceprimarul Lucian Harsovschi declara ca este in curs de promovare un proiect de hotarare care va fi supus aprobarii legislativului municipal. Potrivit proiectului, proprietarii vor suporta din propriile buzunare cheltu... ielile cu interventia chirurgicala si tratamentul aferent. Masura urmareste reducerea numarului maidanezilor din oras fiindca se stie ca multi proprietari de case arunca in strada puii pe care nu vor sai creasca. In acelasi timp, administratia locala va continua propria campanie de sterilizare a patrupedelor vagaboande, in actiunea din ultimele doua saptamani fiind operate, la o locatie amenajata in Lunca Sucevei, aproape 200 de animale. "Cainii fara pedigree vor trebui sterilizati contra cost, pe cheltuiala proprietarului. Noi vom continua campania noastra de sterilizare a cainilor de pe strazi, pentru ca vrem sa micsoram numarul acestor animale fara stapan", informeaza Harsovschi. Viceprimarul Sucevei spune ca Primaria asteapta ca noua lege privind gestionarea cainilor fara stapan sa intre in dezbaterea Camerei Deputatilor astfel incat, dupa un referendum local, administratia municipala sa poata decide asupra solutiilor pe care le va lua vizavi de administrarea animalelor comunitare. Potrivit lui Harsovschi, nu este exclusa nici eutanasierea, masura care ar putea fi luata doar dupa un anumit numar de zile in care patrupedele sunt oferite inspre o eventuala adoptie. "In baza unui referendum, vom sti ce sa facem fie sterilizam aceste animale si cu aportul financiar al populatiei, asa cum am amintit, si apoi le lasam pe strada, fie sa recurgem si la solutia mai neortodoxa, aceea a eutanasierii", a conchis Lucian Harsovschi. In adapostul de pe malul raului Suceava sunt peste 1.500 de caini, iar prin cartierele misuna cam tot atatia.

No comments:

Post a Comment