Wednesday, December 28, 2011

Inspectorii de munca verifica firmele autorizate pentru operatiuni cu materiale pirotehnice

Inspectoratul Teritorial de Munca verifica societatile comerciale autorizate sa efectueze operatiuni cu articole pirotehnice, urmarinduse, in mod special, stocurile faptice si scriptice, precum si respectarea legalitatii operatiunilor derulate. "Vom efectua controale la firmele care comercializeaza... articole pirotehnice. Avand in vedere ca pericolul este mare, vom pune accent pe acest lucru", declara inspectorul sef Ionut Cretuleac. Seful ITM spune ca verificate sunt respectarea obiectului de activitate pentru care sa emis autorizatia, termenele de garantie inscrise pe ambalaje, categoriile din care fac parte materialele in cauza, precum si modul de pastrare, depozitare, manipulare si folosire a produselor artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice. Nu in ultimul rand, campania vizeaza identificarea persoanelor fizice si a celor juridice care desfasoara operatiuni cu obiecte pirotehnice in lipsa autorizatiei legale. Ionut Radu Cretuleac pune in vedere ca interzisa este comercializarea catre persoanele fizice a articolelor pirotehnice de distractie din categoriile IIIV, T1, T2, precum si a artificiilor din categoria "obiectele zburatoare luminoase" si a pocnitorilor din categoria I. "Persoanele juridice autorizate in conditiile legii pot folosi aceste articole pirotehnice doar in interes propriu si in locuri autorizate. De asemenea, persoanelor fizice li se interzice confectionarea, detinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice alta operatiune cu articole din categoriile mentionate", releva seful ITM Suceava. Ionut Radu Cretuleac precizeaza ca articolele din categoria I pot fi comercializate de catre persoanele juridice autorizate doar daca respectivele obiecte nu pun in pericol sanatatea si securitatea utilizatorilor. In categoria I sunt incluse numai articole pirotehnice foarte mici, de tipul artificiilor, cu o masa maxima de amestec pirotehnic de 3 grame, cum ar fi stelute, lumanari scanteietoare, jerbe cu scantei, minifacle, minisori, inele de foc si sateliti.

No comments:

Post a Comment